Archive for the ‘De zi cu zi’ Category
Tigania de la Napoca Music Event 2012
M-a pus necuratul sa ma duc si acolo. Bine, m-am dus ca sa ii vad pe cei de la Compact mai ales ca se zvonea ca Napoca Music Events va fi un adevarat festival la Cluj, ca sa ajung sa ma conving singur ca e la fel ca si in celalti ani, tiganie, prostie, cocalari, sonorizare proasta, oameni putini si neinteresati din care majoritatea copii de liceu.
Si acum sa va povestesc;
Am ajuns in jurul orelor 20:30 si am ramas surprins) asta dat fiind ca nu am mai frecventat un astfel de festival de aproximativ 4 ani) sa vad asa putina lume, in comparatie cu perioadele in care mai frecventam si eu acele festivale si sincer la orele 20 abia ca mai aveai loc prin multime. Sincer acum aveam loc sa ma plimb chiar si pana in fatza langa scena, nimeni nu se inghesuia si nimeni nu se impingea, dar cu toate astea bine-nteles ca brazilienii nu lipseau, cocalarii nici atat, pitzipoancele si ceilalti golani erau prezenti si ei. Fiind duminica si ultimele doua trupe care cantau erau Suie Paparude si apoi Compact, puteai deosebi foarte usor oamenii care au venit pentru Suie si oamenii care au venit pentru Compact atat dupa fatza cat si dupa comportament. Si aici ce pot spune; Ambele trupe au fost jalnice si nu pentru ca nu imi plac ci pentru ca se vedea ca tin un concert fara sa aiba nici un chef sa cante, ci doar asa de umplutura, apoi toate astea urmate de sonorizarea proasta care parca te trimitea fortat acasa, lucru care l-am si facut dupa primele doua piese a lui Compact.
Ceea ce am vazut si m-a facut sa rad a fost o doamna cam la 35 de ani ce se urcase pe masa cand incepuse Compact sa cante si asa se batzaia pe acolo si era atat de afectata si “pe sistem” cum spunem noi incat ar fi in stare sa mearga sa cante langa ei pe scena. Bine, nu am nimic ca dansa si se agita, dar era ciudat ca era SINGURA care facea asta. Sotul ei statea linistit undeva langa, fara sa fie urcat pe masa, si privea cu o fatza “Oare nu se termina odata? Oare de ce a trebuit sa vin ?”
In rest, sa va mai povestesc de gunoaie si de mizerie ? Mai are rost? Sa va mai spun ca mirosul toaletei ecologice de acolo il simteam de la 30 de metri distanta ? Hm, cica toaleta ecologica, care imprastie o duhoare de iti vine sa fugi cat vezi cu ochii si in care daca cumva as ajunge sa intru cred ca nu as mai avea puteri sa ies inapoi afara.
Deci intr-un cuvant nu mi-a placut. A fost jalnic, a fost urat, a fost prost organizat si de prost gust, lucru pe care nu il recomand si clar ca nu il voi mai face degraba. Ceea ce imi place in schimb este ca parca s-au desteptat si clujenii si nu mai pun botul la astfel de festivale si si-au dat seama ca sunt cu adevarat expirate.
Akcent – I’m sorry (cu versuri)
With eyes wide open
A new life hope
I just realize
It was no surprise
My heart is broken
You got me open
It will heal in time
I will be just fineI’m getting stronger
I’m hurt no longer
My choose is right now
I’ll take it somehow…Refren (x2):
Yalla Bina Yalla, Habibi Yalla
I said, I said I’m sorry, said I’m sorry
Yalla Bina Yalla, Insha’ Allah
And I said come and ask me, come and ask meMy life is better
It doesn’t matter
‘Cause I feel so free
You’re a memory
I will love again
‘Cause I have a plan
I’ll find a girl that’s right
By the end of the nightI’m getting stronger
I’m hurt no longer
My chance is right now
I’ll take it somehow…Refren (x2):
Yalla Bina Yalla, Habibi Yalla
I said, I said I’m sorry, said I’m sorry
Yalla Bina Yalla, Insha’ Allah
And I said come and ask me, come and ask meRefren (x2):
Yalla Bina Yalla, Habibi Yalla
I said, I said I’m sorry, said I’m sorry
Yalla Bina Yalla, Insha’ Allah
And I said come and ask me, come and ask me…
Un banc cu si despre medici
Ora la facultatea de medicina, la cadavre.
Profu:
- Prima calitate a unui viitor medic este ca nu trebuie sa ii fie greata.
Priviti:
- Si baga profu un deget in c…l cadavrului si dupa aia il baga in gura.
- Cine face ca mine?
Vine un student baga degetul in c.r la cadavru si dupa aia il baga in gura.
Profu:A doua calitate a unui viitor medic trebuie sa fie spiritul de observatie:
- Eu am bagat un deget in c…l cadavrului si altul in gura.
Un banc cu si despre Vasile
O femeie statea la mormantul sotului ei. Langa mormant mai era o groapa abia sapata.
-Vasileee!!! Unde ai plecat Vasileee!!! Trebuia sa ma iei cu tine!!! Vasileee!!!
Femeia aluneca si cade in groapa:
- Hai sictir Vasile! Ca n-am vorbit serios!
StandDuPp va ureaza Paste fericit !
Si pentru ca se apropie sarbatorile pascale imi revine si in acest an placerea de a va ura Paste fericit alaturi de cei dragi voua. Cu toate ca nu este o sarbatoare care sa necesite atatea pregatiri si atata atentie ca si Craciunul, iar zilele libere nu sunt atat de numeroase, totusi sper sa va simtiti la fel de bine. Din ceea ce pun meteorologii vremea se pare ca nu va tine cu noi anul acesta asa ca de soare nu ne vom putea bucura din pacate.
Asa ca, la fel ca in fiecare an, pe Blogu’ lui StandDuPp se lasa linistea pentru ca invierea Domnului se apropie.

Peugeot a inventat culoarea receptiva la emotii
Chiar minunat cum masina isi schimba culoarea in functie de starea de spirit a soferului. Priviti la filmuletul de mai jos:
Un banc cu si despre Bula
Bulă era în clasa a patra, când învăţătoarea îi întreabă pe copii cu ce s-au dus la şcoală.
Ionescu: cu Ferrari.
Popescu: cu BMW.
Bulă: cu bicicleta.
Toţi încep să râdă. Bulă supărat se duce la tac’su şi îi spune de cele întâmplate. Tac’su îi spune, să le zică la colegi că el se duce cu Bugatti. A doua zi. Învăţătoarea:
- Copii, cu ce maşina aţi venit la şcoală.
Ionescu: cu Ferrari.
Popescu: cu BMW.
Bulă: cu Bugatti.
Învăţătoarea: Şi de ce ai întârziat?
Bulă: Mi-a sărit lanţu’.

